Ministrul Mediului: „România pierde anual 1.000 de hectare de teren arabil din cauza deșertificării

Când vom avea un Observator European al tranzacțiilor cu terenuri agricole?

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă: România pierde anual 1.000 de hectare de teren arabil din cauza deșertificării din sudul țării. Mircea Fechet spune că singura soluție pentru a combate acest fenomen este împădurirea rapidă. Dacă nu se iau măsuri, în câțiva ani vom avea o climă ca-n Grecia, relatează Digi24.ro

„Am fost personal în sudul României, în judeţul Dolj, în judeţul Mehedinţi, şi am văzut cu ochii mei cum deşertul înghite pur şi simplu suprafaţa arabilă de acolo. E foarte greu să te gândeşti măcar cum trăieşte o comunitate dependentă de agricultură, în condiţiile în care în Sahara Olteniei, aşa cum o numim noi, pierdem anual 1.000 de hectare de terenuri arabile. Acest lucru nu poate fi combătut, după ştiinţa noastră actuală, decât prin nişte împăduriri rapide, motiv pentru care mă bucur să constat că mare parte din bugetul fondurilor de împădurire din PNRR, din Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă, ajung acolo unde e mai mare nevoie, respectiv în sudul ţării. Tot experţii ne spun că, dacă nu acţionăm rapid, în România, în 20 de ani sau poate puţin mai mult timp, vom avea un climat arid, vom avea o climă foarte similară cu clima Greciei. E adevărat că, într-o primă fază, mulţi oameni s-au bucurat când au aflat această veste, însă, dacă ne referim la modul în care va afecta agricultura, la modul în care va afecta alte sectoare economice şi la viaţa oamenilor de zi cu zi, până la urmă nu e nicio bucurie să suferim atât de repede o schimbare atât de profundă”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *