Doi cetăţeni români, cu vârste de 26, respectiv 46 de ani, sunt cercetaţi pentru pescuit fără autorizaţie şi folosirea de unelte de pescuit sturioni după ce au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră giurgiuveni că aveau într-o barcă un sturion din specia morun, cu o greutate de aproximativ 150 kilograme şi o lungime de 3 metri, prins în plase de tip textil cu o lungime de 70 de metri, transmite Agerpres.
„Un echipaj din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, care desfăşura o misiune pe fluviul Dunărea, a observat o ambarcaţiune cu două persoane la bord, care staţiona la km fluvial 18, în dreptul braţului Borcea. În urma verificărilor efectuate, împreună cu colegii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Feteşti, au stabilit că persoanele sunt cetăţeni români, cu vârste de 26, respectiv 46 de ani. Totodată, în barcă, poliţiştii de frontieră au descoperit un exemplar de sturion din specia morun, cu o greutate de aproximativ 150 de kilograme şi o lungime de 3 metri, prins în plase de tip textil cu o lungime de 70 metri. Exemplarul de sturion a fost redat mediului natural în prezenţa reprezentanţilor Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului şi Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, iar plasele de tip textil, în valoare de 600 lei, au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor”, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de ITPF Giurgiu.
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Feteşti care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial al resurselor acvatice vii, fără autorizaţie şi licenţă, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a setcilor, precum şi a altor unelte de pescuit comercial şi pescuitul sturionilor capturaţi din habitatele piscicole naturale.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți