Un focar de boala „limbii albastre”, o boală virală, a fost confirmat recent la o fermă de ovine din Bulgaria, în apropierea graniței cu România. Din acest motiv, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași a emis o atenționare specială pentru crescătorii de animale din județ, recomandând implementarea rapidă a unor măsuri de protecție, arată bzi.ro.
Boala „limbii albastre” afectează rumegătoarele domestice și sălbatice, precum bovinele, ovinele, caprinele, bivolițele, căprioarele, cerbii și muflonii. Este cauzată de un virus transmis exclusiv prin înțepătura unor specii de țânțari. Deși nu reprezintă un pericol pentru oameni, impactul economic asupra fermierilor poate fi major.
În cazul în care izbucnește un focar, fermierii pot fi obligați să închidă ferma, iar animalele afectate trebuie sacrificate. Tocmai de aceea, autoritățile din Iași au cerut mobilizarea imediată a crescătorilor de animale.
Potrivit DSVSA, pentru limitarea contactului animalelor cu insectele purtătoare ale virusului, fermierii trebuie să:
Specialiștii avertizează că aceste măsuri simple pot preveni pierderi importante, mai ales în contextul în care temperaturile ridicate favorizează înmulțirea insectelor.
Pe lângă măsurile specifice legate de boala limbii albastre, DSVSA Iași le reamintește fermierilor și alte obligații valabile în timpul verii. Animalele trebuie ținute la adăpost, ferite de razele directe ale soarelui și trebuie să aibă acces permanent la apă potabilă și hrană corespunzătoare.
În plus, echipamentele de adăpare, furajare și sistemele de ventilație trebuie verificate constant, iar exploatarea animalelor pentru tracțiune sau muncă fizică este interzisă între orele 12:00 și 18:00, dacă temperatura depășește 25°C.
Pentru animalele de companie ținute afară, trebuie asigurată o zonă umbrită și acces la apă. Transportul acestora trebuie realizat cu grijă, evitând expunerea la temperaturi extreme în vehicule închise.
Deși focarul de „limbă albastră” a fost semnalat în Bulgaria, apropierea geografică justifică vigilența autorităților și a fermierilor români. Prin respectarea măsurilor recomandate, riscul de răspândire a bolii poate fi redus semnificativ.
DSVSA continuă monitorizarea situației și solicită colaborare din partea tuturor celor implicați în creșterea animalelor.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți