Doar 45 de probe de legume, fructe şi cereale, dintr-un total de 4.092 probe analizate în cadrul Programului Naţional de Monitorizare a reziduurilor de pesticide în anul 2025, au fost neconforme, respectiv prezentau valori mai mari decât limita maxima admisă (LMA), potrivit datelor Autorităţii Naţionale Fitosanitare (ANF).
Din cele 4.092 de probe verificate în controlul oficial, 4.047 (98,9%) s-au încadrat în limitele maxime admise, în timp ce 45 de probe (1,1%) au fost neconforme, transmite Agerpres.
În total, în 2025 au fost analizate 4.821 de probe, peste nivelul planificat iniţial (2.626 probe), dintre care 4.092 în cadrul controlului oficial şi 729 la solicitarea producătorilor şi comercianţilor, pentru autocontrol.
Cele mai multe probe au fost analizate din legume, respectiv 3.059, iar 69,4% (2.122) nu au prezentat reziduuri de pesticide, 29,3% au avut reziduuri cu valori sub limita maximă admisă, iar 1,3% (40 probe) au fost neconforme, cu valori ale reziduurilor de pesticide peste limita maximă admisă.
Cele mai multe depăşiri au fost înregistrate la tomate (23 probe), urmate de salată (9 probe), leuştean, fasole păstăi, ţelină cu frunze (câte două probe fiecare), spanac şi mărar, câte o probă.
În cazul fructelor, din cele 914 probe analizate, 45% (411 probe) nu au avut reziduuri detectabile, 54,6% (499 probe) au fost conforme, cu reziduuri de pesticide cu valori mai mici decât LMA şi 0,4% (4 probe) au depăşit LMA, respectiv la căpşuni, piersici, pere şi mere.
La cereale, din cele 119 probe analizate, 80% (95 de probe) nu au prezentat reziduuri de pesticide, 19,2% (23 de probe) au fost conforme, în timp ce o singură probă de grâu (0,8%) a fost neconformă, respectiv cu valori ale reziduurilor de pesticide mai mari decât LMA.
Analizele au fost realizate în cadrul laboratoarelor Autorităţii Naţionale Fitosanitare – Laboratorul pentru controlul reziduurilor de pesticide din plante şi produse vegetale Bucureşti şi laboratorul regional din Mureş.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți