Sursa foto: Wikimedia Commons/Pixabay (colaj G4Food)
Restaurantul Modern a fost deschis prin anii 1912- 1913. Căutat pentru bucătăria pur românească şi pentru serviciile sale ireproşabile, localul servea mulţi reprezentanți de vază ai intelectualităţii, artistilor, scriitorilor, precum şi clienţi din „lumea bună” ori moşieri din provincie aflaţi în trecere prin Bucureşti.
Dintr-o „listă de masă” pentru ziua de 26 iulie 1934 aflăm cam ce se putea servi în perioada respectivă în restaurant. Este vorba de un meniu bogat din toate punctele de vedere: 25 de preparate din peşte (calde şi reci), 8 supe şi ciorbe, 22 de mâncăruri calde (gătite şi minuturi), 8 feluri de preparate din legume şi 30 de produse pentru grătar, o largă gamă de brânzeturi. De asemenea remarcăm prezenţa unui bogat sortiment de vinuri româneşti, precum şi bere specială „Azuga”. Din 1940 restaurantul Modern, bunicul Clubului Control de azi, trece în exploatarea lui Petcu Ion, ultimul patron al vechii berării Gambrinus, care îl exploatează până în anul 1946 când se închide.
După anul 1954, când organele Ministerului Comerţului Interior încep să redeschidă fostele mari restaurante, restaurantul Modern este complet renovat şi publicul are din nou acces în el. Poartă acum firma Restaurantul Berlin în cadrul cooperării cu statele socialiste. Restaurantul este patronat de R.D.G. care îl aprovizionează cu unele sortimente de băuturi printre care şi bere. Restaurantul îşi desfăşoară activitatea cu o parte din personal (şef bucătar, şef de sală, formația orchestrală şi alții) adus din R.D.G. În aceleaşi conditii este deschis în Berlin (R.D.G.) restaurantul românesc Bucureşti. În anul 1974, localul intră în renovare şi este redeschis în vara anului 1975, modernizat, dându-i-se un mai accentuat specific german, atât ca aspect interior, cât şi ca sortiment de preparate.
Modernul n-a rămas nici o clipă în afara evenimentelor memorabile din viaţa Capitalei. Unul din ele este, fără îndoială, întâlnirea lui Constantin Brâncuşi, în 1924, cu unii oameni de artă din Bucureşti – despre care povesteşte Vintilă Rusu Şirianu în volumul „Vinurile lor”:
„Eram prin 1924, dar încă de atunci, în cei mai mulţi dintre noi, «misterul Brâncuşi» săpase adânc ascunse admiraţii virgine… Şi masa de seară s-a alcătuit din Brâncuşi, Vinea, Dărăscu, Camil Ressu şi noi nedespărţiţi: Cezar Petrecu, Păstorel şi eu.
Păstorel «care era la el acasă în marile restaurante şi bodegi» a aranjat o cină «extra» la Modern.
În seara hotărâtă aşteptam cu ţuică la gheaţă. Autorul <<Măscăriciului Vălătuc>> se dusese să-l ia pe Brâncuşi de la Hotel Bulevard unde locuia.
… După ţuicile cu icre şi măsline, la primele pahare de vin care stropesc saramura de crap, o animaţie plăcută ne încălzeşte pe toţi. Brâncuşi, vădit, se simte bine între noi. Ceea ce nu-i puţin lucru…
După saramură, Păstorel, care a rânduit felurile bucatelor pe tipicul bucătăriei româneşti are imprudenţa să-l întrebe pe Brâncuşi dacă i-a plăcut peştele. El răspunde scurt şi parcă mulţumit că i-a pus întrebarea:
– E crap de crescătorie. Cam umflat în grăsime. Cam «aromat»… saramura cam lungă…
Zâmbeşte maliţios şi încheie:
– Încolo merge…
S-a atacat ghiveciul, adus cu mare ifos, chiar de patronul restaurantului, în talger de pământ ars, după toate regulile artei. Şi un straşnic vin rose de Segarcea adus de Cezar (sursă secretă). Ciocnim. Cezar, dispus, imitând glasul răguşit al lui Păstorel, se apleacă spre Brâncuşi:
– Cum v-a plăcut ghiveciul, maestre?
Brâncuşi îl împunge o clipă cu suliţa privirii lui piezişă:
– Bucătarul s-a căznit. Dar numai cazna nu ajunge. Are prea mult morcov. A stat la un foc prea tare…
Cezar, vesel de găselniţă, strigă:
– Încolo, merge!…
… La muşchiul de porc la frigare, împănat cu slănină şi usturoi, tras prin mălai avem cu toţii o satisfacţie. De cum a gustat două îmbucături, Brâncuşi mormăi în barbă, ridicând furculiţa ca un semn de exclamare:
– Asta, bun!…
A venit «Bourgogne»-ul vechi, vinul favorit al lui Brâncuşi. Ciocnim. Păstorel, subit inspirat, cu paharul întins îi lansează lui Brâncuşi un «envoi» în stil secolul XVIII:
«Cu ciocanul şi cu dalta
Sunteţi, maestre, divin;
Dar acuma întreb alta:
Fi-veţi oare şi la vin?»
Brâncuşi, amuzat, ridică din frunte, îl aţinteşte în ochi:
– Mă provoci? Vezi să n-o paţi, tinere!
Şi aşa a fost. A păţit-o. Şi nu numai el”.
„La Continental, Modern şi Gambrinus, în afara clientelei obişnuite, veneau şi oameni de teatru şi mulţi ziarişti, ştiut fiind că pe strada Sărindar se afla sediul mai multor ziare care apăreau în vremea aceea: Universul, Dimineaţa, Adevărul, Lupta, Curentul, Cuvântul, Adevărul literar, Cuvântul liber, Facla şi multe alte reviste săptămânale sau lunare.
Unii bătrâni bucureşteni susţin că la Modern ar fi fost portar – un timp – fostul haiduc Pantelimon şi că veneau boierii şi în special cucoanele în trăsuri şi cupeuri – care formau nesfârşite şiruri pe Sărindar – să-I vadă pe vestitul haiduc… Se pare însă că asta nu-i decât o legendă. Este posibil ca Pantelimon – care a fost ajutat foarte mult de Constantin Mille şi N. D. Cocea să fie „achitat” – să fi fost angajat de Constantin MiIle la ziarul său ca portar. Redactia era aproape vizavi de Modern. Așa că bucureştenilor avizi de senzaţional nu le-a fost deloc greu să-l <<mute>> pe Pantelimon de la… Adevărul la… Modern” („De la Hanul Șerban Vodă la Hotel Intercontinental”, Ion Paraschiv, Trandafir Iliescu, editura Sport Turism 1979).
