Nu zahăr, nu lapte, nu frișcă. Ajută la ceva dacă adaugi ulei de măsline în cafea?

ulei de masline proprietati, cafea beneficii, bulletproof coffee, proffee, cafea cu ulei de masline foto: dreamstime.com@ Juan Bautista Ruiz Páramo

Până și în Italia, de exemplu, unde espresso e aproape religie națională, unii au început să adopte metoda adaosurilor nutriționale în cafea. Urmând un trend mondial în care cafeaua este adiționată cu un aliment care eliberează rapid energie și care să nu fie carbohidrați. Un fel de mic dejun mai mult sau mai puțin complet, nu doar cafea.

La început a fost cafeaua cu MCT oil, o fracțiune a uleiului de cocos, de facto trigliceride cu lanț mediu care nu sunt stocate de organism, ci sunt metabolizate rapid și transformate în sursa de energie imediată.  Apoi, a fost cafeau de tip bulletproof coffee, în care la uleiul MCT se adaugă ulei de cocos sau, alternativ, unt.

Apoi, a fost rândul proffee – cafea cu proteine, a celei cu colagen, cafea cu ou, cafea cu cacao, cafea cu scorțișoară. În  principiu, este vorba de adaosuri de grăsimi sau adaosuri proteice, pentru a evita carbohidrații.

Mai nou, unele persoane încep să adauge în cafea de dimineață doar ulei de măsline, urmând un tred lansat de lanțul Starbucks în 2023 în câteva caffetteria din Statele Unite, sub denumirea Oleato. Dar asta după ce a spart gheața în Italia, folosind un ulei de măsline extravirgin de înaltă calitate din Sicilia, dulceag și fără note picante.

Cafea cu ulei de măsline sau bulletproof coffee?

Nu există încă cercetări care să fi pus sub lupă această combinație, dar nutriționiștii cred că de principiu este benefică, poate chiar mai mult decât cea cu proteine.

Sunt multe cercetări care spun că uleiul de măsline în dietă aduce beneficii, amintește nutriționista Lauren Manaker, citată de Health. Printre care: efectele la nivelul inimii și aparatului circulator în general, în sănătatea intestinului și o bună digestive, dar și în reglarea glicemiei. Ea spune că este mult mai preferabilă această combinație de cafea decât cea în care se adaugă mult zahăr sau frișcă.

De asemenea, sunt cunoscute și efectele pozitive ale cafelei. Unele cercetări asociază consumul unei cafele pe zi cu o mai bună prevenție a unor boli metabolice precum diabet 2, probleme cardiace sau hepatice.

Cafeau cu ulei de măsline ar putea fi o opțiune mai bună decât mai cunoscuta bulletproof coffee, spune nutriționista Vandana Sheth, citată de aceeași sursă. Ea spune că uleil adăugat în cafea îi scade și din aciditate, crește senzația de sațietate. „Bulletproof coffee este de obicei o alternativă la micul dejun, ca băutură cu conținut ridicat de grăsimi. Dar poate afecta nivelul colesterolului fiind vorba de un mare procent de grăsimi saturate. În timp ce cafeau cu ulei de măsline este preparată cu un ulei mult mai sănătos”, explică ea.

Printre posibile contraindicații, nutriționiștii avertizează că amestecul de cafea și ulei de măsline ar putea provoca reacții de tip digestiv: reflux gastroesofagian sau greață. Însă, în linii mari, cine nu a avut probleme consumând bulletproof coffee este probabil să poată bea fără probleme și cafea cu ulei de măsline. Ține și de un anume nivel de toleranță față de gust, al aparatului digestiv, adică de o eventuală obișnuință. De ținut cont că o lingurită de ulei înseamnă circa 120 kcal.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *