Sursa foto: Facebook/camaramotului
Cât de rentabilă e roșia de țară?
Pe oricine ai întreba, o să-ți spună că-i e dor de fructele și legumele aromate, din copilăria noastră. De multe ori roșiile din supermarket n-au gust iar fructele nu sunt coapte ca lumea, căci, fiind în mare parte aduse din import, sunt culese de timpuriu ca să reziste.
Și cu toate astea, marea problemă a producătorului român de fructe și legume rămâne valorificarea. Ca să parafrazăm un sitcom românesc la modă acum ceva vreme, există o explicație. De fapt, mai multe. Prima ar fi că aceste roade sunt, prin natura lor, sezoniere. În plus o exploatație de familie nu poate asigura nici cantitatea nici ritmicitatea pe care le necesită un supermarket.
O variantă este piața agroalimentară. Problema este că nu există nicio garanție că marfa ta se va vinde, în condițiile în care vorbim de cheltuieli de transport, de tarabă și de riscul ca vremea neprietenoasă să distrugă tot.
Cu niște ani în urmă a început să se vorbească despre conceptul „de la sămânță la furculiță”, adică circuitul complet producție – procesare – valorificare a produsului finit. Nici această soluție nu e un panaceu în domeniu. Pe lângă investițiile pe care le presupune, mai există și o altă variabilă – în ce măsură cumpărătorii pot fi convinși să abandoneze produsele de gen cunoscute și să opteze pentru marfa ta, în condițiile în care gemul sau smântâna ta sunt, foarte probabil, mai sănătoase și mai gustoase decât cele fabricate industrial, dar și semnificativ mai scumpe. Lucrurile funcționează acolo unde oamenii locului au compus un puzzle de afaceri convergente, menite să se ajute una pe alta.
„M-am aruncat cu capul înainte”
Dacă soarta a vrut să te naști într-o zonă precum Arieșeni din Țara Moților și nu ai gânduri de ducă în lumea largă, principalele opțiuni de carieră sunt agricultura, creșterea animalelor sau turismul rural. Cristina Nicola a ales ultima variantă. Împreună cu familia a pus bazele unei pensiuni. Și pentru că nu ești cu adevărat gazdă primitoare dacă nu pui pe masă produse tradiționale pentru mesele turiștilor a început să cumpere legume, fructe, carne, lapte de pe la producătorii din jur, căci har Domnului, avea de unde alege. Și cum gesturile mici sunt cele care pot transforma un oaspete de ocazie în turist fidel, exista de fiecare dată un borcan de dulceață, sau de zacuscă cu care oamenii să plece pe post de suvenir.
Nu a durat mult până a apărut și a doua pensiune. „M-am cam aruncat cu capul înainte”, mărturisește Cristina, „dar până la urmă a ieșit bine.”
Partea interesantă abia acum vine. Încântați de mâncărurile și produsele tradiționale puse pe masă de gazde, pe buzele turiștilor a apărut întrebarea: putem cumpăra și pentru acasă? Așa s-a născut brandul Cămara Moțului. Astăzi când vorbim, o privire aruncată pe site-ul cu pricina ne ajută să descoperim o varietate surprinzătoare de produse, de la tradiționalele gemuri, zacuști, brânze, produse din carne, sucuri naturale, până la mult mai puțin cunoscutele dulcețuri de lapte, sau băutura numită afrodiziac moțesc, toate atestate ca produse tradiționale.
Nici în privința artei culinare nu lipsesc surprizele. Pe lângă felurile românești cunoscute, în meniu se află și unele specifice Țării Moților, cum ar fi drobul de aur, un fel de gomboți din mămăligă umpluți cu brânză sau cârnați și plăcintă pe lespede. Contribuția la popularizarea bucătăriei tradiționale au determinat includerea celor două pensiuni în Ruta Gastronomică a României.
Cum e cu criza economică?
În mod paradoxal, efectele pandemiei au fost surprinzătoare. După spusele Cristinei, anul 2020 a adus cu sine un record atât în privința comenzilor online de pe site-ul Cămara Moțului, dar și în privința cazărilor la cele două pensiuni.
Explicația ar fi că, în urma carantinei, oamenii și-au asumat din ce în ce mai mult shopping-ul online, în defavoarea magazinelor fizice, pe de o parte. Iar pe de altă parte au devenit mult mai ezitanți în a aborda călătorii lungi, cu avionul și a se caza la hotel. Așa că mulți au preferat să se suie în mașina personală și să vină la o pensiune. Mulți dintre cei care altă dată își petreceau vacanțele în străinătate, au optat pentru turismul rural.
Criza din Ucraina, însă, i-a afectat în mod direct. Cum așa? Păi, simplu. Dat fiind că în România multe lucruri nu se mai fabrică, credeți sau nu, Cămara Moțului achiziționa borcanele pentru conserve și gemuri din țara vecină. Erau de calitate și etanșe, lucru foarte important atunci când produsele tale nu au conservanți. Războiul i-a forțat să se reorienteze. Au cumpărat unele care s-au dovedit a fi contrafăcute, în sensul în care capacele nu aveau banda izolatoare de cauciuc. Aceasta era pur și simplu pictată. Până când au reușit să identifice problema s-au confruntat cu multe plângeri de la clienții nemulțumiți că marfa a ajuns la ei stricată, deși era în termenul de valabilitate.
Cu toate astea, Cristina rămâne optimistă în ceea ce privește viitorul afacerii sale. Căci oamenii vor avea nevoie de mâncare de calitate și de o destinație accesibilă, dar frumoasă pentru concediu.
„Televiziunea vinde”
Pare simplu atunci când povestești totul. Ai o idee, te apuci de muncă și, în timp, îți realizezi obiectivele. Dar nu e chiar așa. Degeaba ai o casă de oaspeți frumoasă și primitoare și te pricepi în ale gătitului dacă nu știe lumea de existența ta. Cum te poți populariza?
Prin rețelele sociale, de bună seamă. Atât pensiunile, cât și brandul Cămara Moțului au pagini de social media care sunt foarte active. Băieții Cristinei, ajunși în pragul maturității, și-au asumat această parte a afacerii.
Dar, contrar aparențelor, nu internetul a fost principala formă de promovare. „În România televiziunea vinde, ne-a spus antreprenoarea. Am înțeles asta repede și m-am dus peste tot pe unde am putut. Televiziuni locale, naționale, programe de știri, oriunde. Am ajuns chiar și la «Schimb de mame» și «Chefi la cuțite». Datorită familiei cunoscută cu prilejul primei emisiuni la «Schimb de mame», pot spune că sunt și eu, într-un fel, bunică.”
„Noi îi ajutăm și pe ceilalți să trăiască”
Să revenim de unde am plecat. Cum rămâne cu fermierii locali? În ce măsură o astfel de inițiativă le aduce valoare adăugată? „Noi îi ajutăm și pe ceilalți să trăiască. Și pe crescătorul de animale de la care luăm carnea și laptele, și pe legumicultorul de la care luăm legumele și zarzavaturile, chiar și pe culegătorii de fructe de pădure care nu mai trebuie să-și piardă timpul pe marginea șoselei încercând să vândă zmeură și afine la cornet”, explică antreprenoarea.
De asta spuneam că o soluție poate fi și un puzzle de inițiative economice convergente în cadrul comunităților locale. Sigur, este destul de greu să se pună toată lumea de acord și să fie depășite eventuale neînțelegeri și rivalități. Dar pe aici, pe colo, oamenii au arătat că se poate.
