„Fermier cu valoare adăugată”: Producătorul de smochine Viorel Baiaș își dezvoltă permanent afacerea, după ce a lansat o dulceață „wow”: „Acum vrem să le uscăm și să le băgăm în ciocolată” / A început să producă și kiwi

Andreea Drăghici 1 august 0 comentarii 5795 vizualizări
fermier cu valoare adaugata, smochine, kiwi Smochine (Sursa foto: Anna Shalamova | Dreamstime.com)

Viorel Baiaș a început afacerea cu smochine din lipsă de ocupație, după ce a fost disponibilizat de la mina de cărbune în care lucra. El s-a gândit „să pună ceva în pământ” și astfel a ajuns la smochine. Astăzi are peste 300 de pomi, a început să cultive kiwi și vinde produse procesate.

El lucrează pe pământul moștenit de la socru, dar și terenurile altor persoane din comuna Svinița din Mehedinți.

Viorel Baiaș a decis să facă și procesare, nu doar producție, deoarece s-au cerut foarte mult pe piață dulceața, gemul și fructe uscate. „Acum vrem să le uscăm (smochinele – n.r.) și să le băgăm în ciocolată”, a declarat fermierul, pentru G4Food.

„Experimentăm din an în an, pentru că încercăm să fim cât mai corecți, cu marfă bună”, a declarat Viorel Baiaș. „Omul atunci apreciază toată treaba și rămâi prieteni cu ei.”

fermier cu valoare adaugata, smochine, kiwi
Sursa foto: Ylivdesign | Dreamstime.com

Viorel Baiaș are un singur partener care îi distribuie produsele. „O singură familie în Brașov, adică ei fac comandă, își adună colegii, fac o comandă, de 300 de kile sau 250 de kile, produse, ce dorește fiecare și dau o fugă până în Brașov. Pe Cluj mergem pe piață, încercăm și pe București”, a declarat fermierul.

Dulceață „Wow” de smochine

Cei mai mulți clienți provin din Ardeal, dar sunt și din Banat. Cele mai populare produse sunt dulceața și gemul. În principal dulceața, pentru că include fructul întreg. „Toată lumea face un ‘Wow’ (referitor la dulceață)”, a precizat Viorel Baiaș. Gemul conține fructul măcinat.

El ne-a spus că nu știe ce investiții a făcut în unitatea de procesare. „Nu pot să spun, că au mers pe rând așa. Am investit în timp. N-am făcut o socoată, nici n-am ținut, și nici nu țin cont la bani pentru că nu-i am”, a precizat el. Fermierul nu a accesat fonduri europene. „Nu vreau să mă încurc cu statul”, a explicat Viorel.

Viorel Baiaș începe să producă și kiwi

Baiaș a decis, la insistențele soției, să încerce să producă și kiwi. El a adăugat că „s-a cam umplut țara” de smochini. „Soția nu mi-a mai dat pace. Ea, pentru că e mai tânără”, a mărturisit el.

Întrebat ce planuri de viitor are, Baiaș a spus că își dorește să aibă producție bună de kiwi. Arbuștii de kiwi, vreo 5-6, au fost plantați anul trecut în primăvară. Fermierul așteaptă să vadă ce gust au fructele, „cum sunt”.

Afectat de secetă și caniculă

Producătorul de smochine ne-a spus că în perioada aceasta canicula l-a afectat destul de tare. „Problema e că nu este apă pe pârâuri, unde am eu captarea, aia e problema. Am dat apă acum [la smochini]… soția le-a cules. Sunt și bune, și mai stricate, și-am pus de dulceață”, a declarat Viorel Baiaș.

Din cauza caniculei, smochinele s-au copt mai devreme, iar culesul a început cu 15 zile înainte de data de 15 august, când începea de obicei. „Deci dacă era un pic mai ploios anotimpul și nu erau căldurile astea, începea cam din 15 august, așa a luat-o cu 15 zile înainte. Și dacă ține caniculă așa… le termină în trei săptămâni”, a explicat fermierul. Coacerea smochinelor este rapidă, sunt dulci, moi, dar nu au culoarea lor normală și nici nu sunt crescute complet.

Viorel Baiaș spune că nu e foarte afectat de secetă deocamdată, deoarece aceasta e la început în zonă. Apa a fost din mereu mult mai multă decât acum, potrivit lui. De la 1 iunie debitul izvorului pe care se bazează a scăzut, iar Baiaș trebuie să ude, pe lângă smochini, și arbuștii de kiwi.

Apa este marea provocare în aceste zile, nu doar la el, ci peste tot reprezintă o problemă, remarcă fermierul: „Au secat și râuri. Râuri, nu pârâuri.”

El nu poate aduce apă nici din altă parte, deoarece panta spre plantația sa este foarte mare, iar tractorul nu o poate urca încărcat cu greutate prea mare.

Prin campania „Fermier cu valoare adăugată”, G4Food promovează ideile de afaceri care îi inspiră pe fermieri să producă și să vândă produse cu valoare adăugată, nu doar materii prime.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *