Scandalul celui mai popular desert sacru din India – laddu/Analizele de laborator au arătat prezența unor ingrediente de origine animală, nepermise de religie

DEsertul laddu a fost inplicat într-un scandal Foto: Dreamstime

Celebru în India, utilizat în ritualurile religioase, laddu este un desert sacru, adus ofrandă divinității, apoi împărțit credincioșilor la templu.

Scandalul de la faimosul templu Tirupati implică acest desert, care a fost „contaminat” cu grăsimi animale și alte „impurități, notează BBC.

Conform analizelor de laborator, untul clarificat (ghee) care ar fi trebuit utilizat conform cerințelor religioase, a fost înlocuit cu seu de vacă, ulei de pește și alte „impurități”.

Controversa a izbucnit săptămâna trecută, când ministrul-șef din Andhra Pradesh, N Chandrababu Naidu, a declarat că rapoartele de laborator au arătat că laddu a fost contaminat cu grăsimi animale și vegetale. În India, ofrandele din temple sunt de obicei vegetale.

La prima vedere, părea o problemă de falsificare a alimentelor, cu care autoritățile din India se confruntă în mod obișnuit. Dar de la anunțul lui Naidu, subiectul a ținut prima pagină a ziarelor și a provocat o dispută politică majoră, determinând și alte temple să testeze puritatea dulciurilor.

Templul cel mai cunoscut, implicat în scandal

Templul Tirupati din Andhra Pradesh este unul dintre cele mai sacre sanctuare ale hinduismului. Dedicat zeului hindus Sri Venkateswara – cunoscut popular sub numele de Balaji – templul deține active în valoare de zeci de miliarde de dolari și atrage în fiecare an aproape 24 de milioane de credincioși din India și din străinătate.

Celebrul laddu Tirupati – făcut din făină de năut, zahăr, caju, stafide și cardamom și gătite în „ghee pur de vacă” – este apreciat de credincioșii care îl consideră binecuvântarea lui Dumnezeu și îl duc acasă pentru a-l împărți cu familia și prietenii. Rapoartele spun că în bucătăria templului se prepară zilnic peste 350.000 de porții de laddu.

În acest context, dezvăluirile lui Naidu au fost întâmpinate cu consternare, mulți lideri religioși făcând apel la autorități să protejeze sfințenia templelor.

Controale și la alte temple

Între timp, Tirumala Tirupati Devasthanams (TTD) – consiliul care administrează templul vechi de aproape 2.000 de ani – a încercat să controleze daunele. Un purtător de cuvânt al consiliului a declarat reporterilor că se aprovizionează cu ghee de la cinci companii prin intermediul licitațiilor. În urma plângerilor venite din partea pelerinilor și a producătorilor de laddu, aceștia au trimis probe pentru teste de laborator, care au arătat că patru cisterne de la AR Dairy din Tamil Nadu erau de calitate inferioară.

Producătorul respinge acuzațiile

În replică, AR Dairy, care produce ghee din 1998 și susține că efectuează 102 controale de calitate asupra laptelui său, a respins acuzațiile ca fiind „absurde” și a declarat că acestea sunt extrem de dăunătoare pentru afacerea lor.

Acesta a declarat că un ofițer de control al calității din cadrul firmei a calificat drept „absurde” acuzațiile privind adăugarea de ulei de pește, deoarece uleiul de pește costă mai mult decât untul clarificat (ghee), și că „orice formă de falsificare ar fi imediat vizibilă prin mirosul său”.

Templul, între timp, a declarat că și-a făcut propria penitență. Pentru a-i asigura pe credincioși că porțiile de laddu sunt acum lipsite de defecte și potrivite pentru zei și oameni, preoții au organizat luni un „ritual de purificare” de patru ore.

Fotografiile publicate de consiliul templului au arătat preoți stropind cu apă sfințită în bucătărie, pe saci cu ingrediente și pe tăvi imense cu laddus.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *